Membrana Dripstop are o capacitate mare de stocare a apei care poate rezulta ca urmare a fenomenului de condensare. Prin folosirea acesteia se elimină apariţia celui mai întâlnit efect al condensării de la interiorul clădirilor, şi anume, igrasia.
Acest tip de membrană se foloseşte şi pentru pereţii spaţiilor cu destinaţie industrială
– hale producţie, ateliere etc.
– logistică – depozite, magazii, garaje etc.
– agro-zootehnică – silozuri cereale, ferme zootehnice etc.
Membrana Dripstop este rezistentă la acizii din dejecţiile animalelor și bacterii, prin urmare se poate spăla cu jet de apă.
Membrana Dripstop facilitează trecerea vaporilor de apă din interiorul termoizolației acoperișului către mediul extern. Astfel, se limitează cantitatea de vapori care se adună în structura acoperișului și se evită creearea condensului în acoperiș, în special în vata minerală.
Prin urmare, elementele structurale ale acoperișului, termoizolația și finisajul interior al imobilului nu vor fi afectate de apa rezultată din condens.
Un alt atu al acestui tip de membrană anticondens este faptul că uşurează serviciul de montaj – montatorii nu vor mai fi nevoiţi să monteze membrana peste osatura structurilor de acoperiş – în majoritatea cazurilor, acoperişurile neizolate termic nu au patul continuu de astereală, fapt care îngreunează accesul şi măreşte riscul de cădere în gol.
Construirea unui acoperiș este ultimul pas din proiectarea unei case, însă reprezintă unul dintre cele mai importante elemente. De aceea proiectarea acestuia este realizată de către un arhitect și un inginer constructor.
Este important de reținut că tipul acoperișului trebuie ales încă din faza de proiectare și nicidecum la finalul construirii casei. Arhitectul este responsabil de forma acoperișului, iar inginerul constructor realizează proiectul pentru structura de rezistență a casei, cât și a acoperișului. De aceea este foarte importantă alegerea tipului de acoperiș și greutatea acestuia deoarece nu se poate monta o țiglă de o anumită greutate pe o structură subdimensionată.
Prețul unui acoperiș variază în funcție de particularitățile geometrice, numărul versanților, accesorii, iar dacă nu se ține cont de aceste elemente pot exista prețuri duble la aceași suprafață estimată.
Rezistența unui acoperiș în fața forțelor naturii este influențată de mai mulți factori. De la alegerea unei table de acoperiș de calitate, dimensionarea lemnului pentru șarpantă, a elementelor de fixare și până la șuruburi.
Un acoperiș de țiglă metalică rezistă 50 de ani și oferă protecție doar dacă se respectă proiectul inginerului constructor, iar montajul este realizat de profesioniști. Deși pare simplu, montajul se face după mai multe calcule și măsuratori, iar alegerea unghiului de înclinare este stabilit în funcție de locul unde este amplasată casa și în funcție de condițiile meteorologice.
Geometria panourilor de ţiglă Wetterbest este realizată astfel încât să asigure evacuarea rapidă a apei de la nivelul acoperişului şi la degajarea zăpezii. De asemenea, caracteristicile țiglei metalice Wetterbest contribuie la creşterea rezistenței profilului și aduce un plus de rezistenţă la încercările mecanice la care va fi supus sistemul de învelitoare.
Termoizolarea acoperișului este esențială pentru a te bucura de o temperatură plăcută în interior și de facturi mici indiferent de anotimp.
Studiile arată că 25% din pierderile de căldură dintr-o casă se realizează prin acoperiș. Pentru izolarea acoperișului din țiglă metalică există mai multe soluți: spumă poliuretanică, celuloză, folie termoizolantă, vată bazaltică etc.
În funcție de soluția aleasă, pe lângă beneficiul reducerii facturilor cu încălzirea, avantajele oferite includ: izolarea fonică, protecție la apă și la apariția mucegaiului și rezistență la foc. Fiecare soluție presupune un grad diferit de dificultate în montaj, unele sunt mai scumpe, iar altele mai ieftine.
Este recomandat să alegeți izolația pentru acoperiș în funcție de propriile cerințe și buget. O evaluare a necesarului de material ce include și costul lucrării o puteți primi de la un constructor autorizat.
Acoperișurile din țiglă metalică beneficiază de o garanție de până la 30 de ani la culoare și 50 de ani la coroziune. Pentru a ajunge să reziste o perioadă atât de lungă este nevoie de o întreținere periodică a acestora.
În mod normal acoperișurile din țiglă metalică necesită eforturi minime de întreținere. Astfel, o dată sau de două ori pe an și în special înaintea sezonului rece este recomandată verificarea acestora.
În timp se pot acumula depuneri de vegetație, pamânt sau alte resturi și trebuie înlăturate. Acest lucru se poate face cu o perie moale și cu apă sub presiune. Pe lângă burlane, jgheaburi sau alte elemente ale sistemului de drenaj care trebuiesc verificate periodic, la aproximativ cinci ani de la instalarea acoperișului este recomandat să fie verificate accesoriile precum: garniturile șuruburilor de fixare, bureții de etanșare, racordurile la calcan.
De reținut, aceste intervenții de verificare și întreținere a acoperișului trebuie efectuate de personal calificat pentru lucrul la înălțime.
Accesoriile pentru acoperișuri asigură funcționalitatea și durabilitatea acestuia. Majoritatea acestora sunt elemente de etanșare și fixare pentru streașină, coamă și dolie.
Fie că este vorba de buretele de etanșare, banda de ventilare, clemele de fixare, manşonul de etanşare pentru console, ţevile de aerisire, pieptenele pentru streaşină, toate aceste elemente au un rol foarte important în buna funcționare a acoperișurilor din țiglă metalică.
Tot din aceeași categorie face parte și folia anticondens care are un rol important în ventilarea acoperișului. Pentru un acoperiș perfect nu trebuie omis sistemul de fixare a tablei tip țiglă. Astfel, Wetterbest oferă două tipuri de şuruburi autoforante, prevăzute cu garnituri din cauciuc EPDM. Aceste şuruburi sunt special concepute pentru folosirea în mediul extern, având o protecţie superioară împotriva coroziunii.